bisericimedievaletargoviste.ro

Promovarea turistică a bisericilor medievale secolele XIV-XV din Târgoviște

Descriere

ISTORIC

Ansamblul fostei biserici Stelea Veche, cuprinzând ruinele turnului clopotniță, ale bisericii și a unor ziduri de incintă (neobservabile la nivelul solului) se găsește la cca 50 m sud de biserica mănăstirii Stelea, în afara incintei acesteia, pe un teren înierbat. Mai precis, locul este chiar în centrul orașului, pe bulevardul Libertății, vizavi de impozanta clădire ce adăpostește Prefectura și Consiliul Județean.

Cercetările arheologice din anul 1978 au evidențiat existența a trei biserici suprapuse. Prima biserică, ridicată între sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, era construită din lemn pe temelie de piatră și a cunoscut trei faze succesive de refacere și reparație.

Cel de-al doilea lăcaș era din zid și a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Edificiul avea un plan triconc, cu cinci contraforturi și absida altarului poligonală la exterior și curbă la interior, similar bisericilor moldovenești. După unii cercetători, biserica ar fi fost chiar o ctitorie a lui Ștefan cel Mare, însă există și opinii potrivit cărora lăcașul a fost ridicat de negustorii și meșteșugarii moldoveni stabiliți aici, în perimetrul vechiului Târg de Jos. La doar câțiva metri, către sud-vest, în aceeași perioadă, a fost construit și un turn-clopotniță. Era pentru prima oară în arhitectura Țării Românești când o astfel de clădire era ridicată separat de corpul bisericii. În această formă biserica a ființat până către sfârșitul secolului al XVI-lea, fiind probabil distrusă în timpul ocupării Târgoviștei de către trupele turcești în anul 1595. După o perioadă de timp relativ scurtă, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, edificiul a fost reconstruit pe aceleași fundații, păstrând același plan, cu excepția absidei altarului al cărei traseu interior a devenit poligonal. Este posibil să ca inițiativa să fi aparținut chiar lui Vasile Lupu, odată cu reconstrucția mănăstirii Stelea căreia îi va fi servit drept bolniță. Biserica va dăinui vreme de încă două veacuri, când, ajunsă în stare de ruină, va fi demolată în jurul anului 1860.

ARHITECTURA

Specialiștii care au studiat monumentul au încercat, analizând traseul planului, să reconstituie structura spațială a edificiului, operând totodată o serie de analogii cu alte monumente moldovenești din aceeași epocă. Este vorba, așadar, de o biserică de dimensiuni medii (23 m lungime și 9 m lățime în dreptul pronaosului), cu ziduri solide (groase de 1,35 m), de plan triconc, alcătuită din cele trei compartimente specifice cultului: pronaos, naos și altar.

Potrivit arhitectului Corneliu Ionescu, unul dintre cercetătorii ansamblului, acest tip de plan este caracteristic grupei de monumente de plan trilobat Voroneț-Hârlău-Neamț, combinat cu grupa monumentelor de plan dreptunghiular de tipul Dolheștii Mari – Bălinești, ctitorii moldovenești ale lui Ștefan cel Mare. Același cercetător a identificat, pe de altă parte, și o serie de caracteristici proprii monumentelor moldovenești ceva mai vechi, aparținând perioadei de sfârșit a secolului al XIV-lea și primei jumătăți a veacului următor (forma pastoforiilor, naosul ușor alungit etc.)

Pronaosul are planul pătrat și păstrează la colțuri bazele picioarelor de zidărie pe care se sprijineau arcele de susținere ale bolții centrale, ce îmbrăca forma unei calote. Cele patru puncte de susținere din zidărie reprezintă o raritate în arhitectura românească a secolului al XV-lea. În Moldova sunt întâlnite la Humorul vechi (azi în ruine), la biserica Sf. Gheorghe din Hârlău (1492), apoi la biserica mănăstirii Neamț (1497), iar în Țara Românească apar prima oară la biserica fostei mănăstiri Mihai Vodă din București (1591).

Naosul, mai spațios, era surmontat de o turlă așezată pe două arce transversale puternice, iar către sud și nord, direct pe capetele absidelor laterale. Caracteristic în structura naosului acestei biserici, ca de altfel și la biserica alăturată de la Stelea, este faptul că împingerile arcelor longitudinale erau preluate de zidurile laterale ale construcției, în timp ce împingerile transmise de arcele transversale erau anulate de către contraforturile exterioare, soluție utilizată frecvent în arhitectura moldovenească de cult. Exteriorul naosului, cu absidele laterale pentagonale și flancate de două perechi de contraforți este prezintă asemănări cu bisericile de la Milișăuți, Sf. Ilie de lângă Suceava, Hârlău, Neamț, Dobrovăț ș.a., toate ctitorii aparținând epocii lui Ștefan.

Altarul este mai îngust decât naosul. Era acoperit cu o semicalotă și prezenta un traseu al zidului poligonal în exterior și semicircular la interior (mai târziu, în veacul al XVI-lea, traseul interior a devenit poligonal).
Cele două nișe, ale proscomidiei și diaconiconului, amplasate pe laturile de nord, respectiv de sud, au formă dreptunghiulară, cu ziduri ieșite față de planul fațadelor pronaosului. Zidurile sunt mai înguste, fiind sprijinite la exterior de contraforți. Un al treilea contrafort se găsește în axul altarului, către răsărit. O astfel de soluție constructivă se găsește la bisericile de la Hârlău, Voroneț și Neamț, așadar un indiciu suplimentar pentru datarea monumentului în această epocă.

Modelul acestui monument nu va fi reprodus sau preluat în arhitectura Țării Românești, așa cum se va întâmpla, mai târziu, cu biserica mănăstirii Stelea. Meșterii munteni își vor dezvolta propriul stil, exprimat în edificii de mare originalitate și virtuozitate artistică, între care bisericile mănăstirilor Dealu și cea a mitropoliei din Târgoviște.

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro