bisericimedievaletargoviste.ro

Promovarea turistică a bisericilor medievale secolele XIV-XV din Târgoviște

Biserica Stelea Veche

Panoramă.

În zona de sud-est a ansamblului fostei mănăstiri Stelea, la circa 50 m de actuala biserică, se știa, potrivit tradiției locale, că se păstrează ascunse în pământ temeliile unui vechi lăcaș presupus a fi fost ctitoria din jurul anului 1580 a spătarului Stelea și, din acest motiv, numit de târgovișteni „Stelea veche”, de la care și-a luat numele și strada alăturată (ulterior strada Rapsodiei, azi B-dul Libertății).

Aceste resturi de ziduri – identificate în anii 1967-1968 când, prin săpături, s-a realizat doar decopertarea lor – au fost cercetate arheologic abia în anul 1978, descoperindu-se astfel urmele a două monumente de cult suprapuse, care prezintă unele caracteristici de ordin istoric și arhitectural de interes deosebit.

Prima biserică identificată, construită din lemn, care a suferit trei faze succesive de refacere și reparație în timpul existenței sale, a fost datată la sfârșitul secolului XIV – începutul secolului XV, adică în vremea deceniilor de domnie ale lui Mircea cel Bătrân. Pe baza materialelor arheologice descoperite s-a constatat că în anii 1430-1437 monumentul era încă în stare de funcționare.

Cel de al doilea lăcaș, ridicat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, după 1459, a avut o perioadă mai lungă de folosire decât biserica precedentă. Într-o primă etapă, acest edificiu de plan triconic, având cinci contraforturi și absida altarului curbă la interior și poligonală la exterior, a funcționat până la sfarșitul secolului al XVI-lea, fiind distrusă probabil de oștile otomane cu prilejul incendierii orașului în anul 1595, când au fost distruse și alte biserici din Târgoviște.

Refacerea monumentului a avuut loc în prima jumătate a secolului al XVII-lea, pe urmele vechilor fundații, singura deosebire față de planul triconic al edificiului precedent constând în traseul diferit al absidei altarului care prezenta și la interior o forma poligonală, neparalelă însă cu laturile exterioare.

Considerăm că momentul reedificării pentrul ultima oară a acestui lăcaș poate fi plasat în anul 1645, o dată cu zidirea ctitoriei lui Vasile Lupu, când, ținând seama de apropierea dintre cele două monumente, nu este exclus ca el să fi avut funcția de biserică a bolniței ansamblului mănăstiresc de la Stelea. Dealtfel, prin săpături arheologice atât în jurul primei biserici, de lemn, cât și în preajma ultimei construcții de plan triconic, din zidarie, adică începând din jurul aunului 1400 si până în secolul al XVIII-lea, a fost constatată existența unui cimitir, ceea ce ar putea pleda în sprijinul supoziției noastre. Datorită prezenței celor cinci contraforturi la cel de-al doilea edificiu, din care patru flancau absidele laterale, iar ultimul era amplasat în axul absidei de est, precum și a pastoforiilor de forma unor mici compartimente dispuse de o parte și alta a altarului, această biserică prezintă analogii evidente cu unele monumente moldovenești ridicate în secolul al XV-lea și chiar ceva mai înainte.

Întucat aceste elemente de detaliu se regăsesc la mijlocul secolului al XVI-lea atât la biserica zidită prin 1559 de Mircea Ciobanul (1545-1554; 1558-1559) în cadrul vechii curți domnești din București – fapt explicabil prinoriginea soției ctitorului, apriga doamnă Chiajna, fiică a lui Petru Rareș -, cât și mai târziu, în 1645, la biserica mănăstirii Stelea, ridicată din inițiativa lui Vasile Lupu, consideram că și la acest monument construit la Târgoviște în a doua jumătate a secolului XV poate fi vorba de o influență directă exercitată de arhitectura moldovenească asupra edificiilor de cult din Țara Românească, prin preluarea și interpretarea unor elemente structurale și decorative. Acest proces de influențe apare în cazul de față cu atat mai interesant, cu cât la data contruirii monumentului târgoviștean formele care vor de veni proprii arhitecturiimoldovenești în timpul domniei lui Ștefan cel Mare erau în curs de constituire.

Analizând arhitectura acestui monument din Târgoviște numai după traseul planului și, în funcție de acesta, încercând să reconstituim structura sa spațială, rezultă că este vorba de un lăcaș de dimensiuni medii (23m lungime și 9m lățime în dreptul pronaosului), alcătuit din cele trei compartimente tradiționale.

Pronaosul, de plan pătrat, mai păstrează la colțuri bazele picioarelor de zidărie pe care se ridicu arcele de susținere ale boltirii centrale, având forma unei calote. Subliniem că cele patru puncte de susținere din zidărie, aflate în colțurile pronaosului, constituiau o rară caracteristică în arhitectura românească a secolului al XV-lea. În Moldova sunt întâlnite mai întâi la biserica mănăstirii Neamț (1497), deși într-o formă diferită de cea a monumentului târgoviștean descris, iar in Țara Românească primul edificiu care prezintă această particularitate, din ceea ce cunoaștem până acum, este biserica fostei mănăstiri Mihai Vodă din București (1591). Naosul, mai spațios decât încăperea precedentă, era supraînălțat de construcția unei turle care se sprijinea pe două arce transversale puternice, iarcătre sud și nord, direct pe capetele absidelor laterale. Caracteristic în structura naosului acestei biserici, ca dealtfel și la biserica alăturată de la Stelea, este faptul că împingerile arcelor longitudinale erau preluate de zidurile laterale ale construcției, în timp ce împingerile transmise de arcele transversale erau anulate de către contraforturile exterioare, soluție utilizată frecvent în arhitectura moldovenească de cult. Ținând seama de puținele elemente păstrate, nu putem afirma cu certitudine dacă în boltirea naosului s-au folosit arcele piezișe moldovenești, avand rolul de a susține tamburul mai îngust al turlei.

Altarul, mai strâmt decât naosul, boltit cu o semicalotă și având un traseu al zidului – după cum am mai arătat – poligonal în interior și exterior, era încadrat de nișele proscomidiei și diaconiconului, ambele de formă dreptunghiulară în plan. Întrucât aceste două anexe au zidutile exterioare ieșite față de planul fațadelor pronaosului, detaliu întâlnit la bisericile de la Voroneț (1488), Hârlău (1492) și Neamț, este încă o dovadă că monumentul este contemporan cu vestitele ctitorii moldovenești ridicate în timpul domniei lui Stefan cel Mare.

Presupunem că apariția acestui monument – cu forme tipice arhitecturii Moldovei – în peisajul târgoviștean al epocii, poate fi explicată nu atât prin existența unei inițiative ctitoricești exclusive a marelui Stefan, cât mai ales prin existența probabilă la Târgoviște a unui atelier de meșteșugari și negustori moldoveni, așa cum în mod similar s-a aflat și în Bucureștii evului mediu.

Este impotant de subliniat faptul ca cel puțin sub apectul formelor planimetrice și spațiale, modelul acestui monument nu va fi reprodus sau preluat în arhitectura Țării Românești, așa cum se va întâmpla după un secol și jumătate cu biserica mănăstirii Stelea. Meșterii munteni porniseră pe un drum de creație propriu, care va da la iveală, nu mult după contruirea acestui lăcaș, unele edificii de mare originalitate și virtuozitate artistică, între care bisericile mănăstirilor Dealu, Argeș, Snagov și cea a mitropoliei din Târgoviște, pentru a le numi doar pe cele mai importate.

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro