bisericimedievaletargoviste.ro

Promovarea turistică a bisericilor medievale secolele XIV-XV din Târgoviște

Descriere

 

ISTORIC

Monument cu o deosebită importanță arhitecturală, reprezentativ edificiu de cult al Târgoviștei medievale, biserica purtând hramul Sfinților Voievozi și Arhangheli Mihail și Gavril se găsește în imediata vecinătate a perimetrului centrului vechi. Alături, imediat către nord, se afla pe vremuri casa unde s-a născut Ion Heliade Rădulescu, al cărui nume s-a transmis mai apoi străzii.

Sursele documentare, sărace și precare, nu oferă informații cu privire la anul construirii lăcașului sau la ctitori. Pisania târzie, pictată la 1849 deasupra ușii arată că „răposații ctitori nu să știe cine sunt”, la fel cum necunoscut e și „leatu zidirii”. Sub rezerva neformulării unor concluzii definitive, cercetările arheologice întreprinse au furnizat, în schimb, o serie de date noi cu privire la evoluția în timp a monumentului.

Ca și în cazul altor lăcașuri de cult aflate în zona centrală a orașului (de pildă, biserica Geartoglu), și aici au fost identificate urmele mai multor biserici care s-au succedat în timp. După toate probabilitățile, la început a existat aici un mic lăcaș de lemn (sf. sec. XIV), înlocuit mai târziu cu unul din piatră, al cărui plan, cu dimensiunile de 9,30 x 4,75 m, îl suprapunea pe cel dinainte. Era alcătuit doar din naos și altar. Resturile acestei biserici, descoperite sub pardoseala naosului și a pronaosului actualei biserici, prezintă trăsături specifice arhitecturii de cult din ultima jumătate a secolului al XIV-lea și prima jumătate a veacului următor.

O nouă etapă constructivă se desfășoară, cel mai probabil, la începutul veacului al XVI-lea. Vechea biserică de zid de plan dreptunghiular este demolată și înlocuită cu una nouă, de dimensiuni mai mari – 16,20 x 8,90 m. Doar partea de vest a vechiului edificiu a fost păstrată, devenind parțial pronaosul celei noi.

Transformarea radicală, care a stabilit forma de astăzi a bisericii, a survenit la sfârșitul veacului al XVI-lea. Prima mențiune documentară, din 25 mai 1615 – un act prin care Vintilă, mare logofăt, dăruiește bisericii Sf. Mihail un teren – demonstrează că biserica exista deja la data emiterii acestui document. În privința datei ridicării noului lăcaș aceasta s-ar situa fie în intervalul domniei lui Petru Cercel (1583-1585) – când Franco Sivori, secretarul personal al domnului relatează că „toți boierii cei mari, s-au apucat apoi, urmând pilda principelui, să ridice câte o clădire” -, fie în vremea lui Mihai Vodă. De altfel biserica Sfinții Voievozi prezintă asemănări atât cu Biserica mare Domnească, ctitorie a lui Petru Cercel (pridvorul pe stâlpi octogonali, ramele ferestrelor, dispunerea pardoselii), cât și cu biserica Mihai Vodă de la București (tipologia planului).

În perioada următoare, după jumătatea veacului al XVII-lea, în pridvor, în pronaos și naos se practică numeroase înmormântări. La începutul secolului al XX-lea Virgiliu Drăghiceanu mai găsea în biserică pietrele de mormânt ale jupânesei Vilae (1650), a mamei lui Ignatie Sărdariul (1672), a lui Negoiță logofătul (1729), a Bădicăi cupețul (1769) și a lui Stan Polcovnicul (1714).

O serie de reparații sunt făcute la 1739. Câteva decenii mai târziu, la 1767, Bădica logofătul, fiul lui Negoiță arată că familia sa se îngrijise de acest lăcaș, închinându-l mai departe sfintei Mitropolii.

În anul 1823 postelnicul Vasile Maican și vistiernicul Iancu Rădulescu vor renova parțial biserica, făcându-i danie „moșia de peste apa Ialomiței”, după cum aflăm din pisania din pridvor. În același loc se mai arată că, mai târziu, lăcașul, „ajungând la desăvârșită dărăpănare și fără mijloace a să preînnoi” va fi reparat în anul 1849 de Ioan Avram Țarigrădeanul. Lucrările de reparații s-au concentrat îndeosebi la partea superioară a bisericii, însă s-au avut în vedere și catapeteasma de zid și pardoseala. Tot acum biserica a fost pictată, la interior, dar și la exterior, în dreptul pridvorului, de meșterii Avram, Sache și Pârvu.

Biserica a fost restaurată de Comisiunea Monumentelor Istorice în anul 1910, lucrările desfășurându-se sub conducerea arhitectului N. Ghika-Budești. Cu acest prilej s-a refăcut acoperișul, demolându-i-se totodată turla de pe pridvor, s-au refăcut cornișele stricate de ploi, s-au reparat pereții fisurați în interior și s-au tencuit integral fațadele.

Afectat puternic de cele două cutremure majore din secolul trecut, la 1940 și 1977, monumentul s-a deteriorat, starea sa de ruină amplificându-se odată cu trecerea timpului, însă a fost consolidat și restaurat, relativ de curând.

ARHITECTURA

ARHITECTURA EXTERIOARĂ

La exterior un brâu simplu, în zimți de fierăstrău împarte fațadele bisericii în două registre inegale ca înălțime. Registrul inferior este decorat de panouri dreptunghiulare separate prin lezene, iar cel superior, mai înalt, are o decorație compusă din arcaturi gemene, alternând din loc în loc cu firide în plin cintru, toate subliniate de arhivolte și despărțite de asemenea prin lezene. Construcția este încheiată la partea superioară printr-o cornișă alcătuită din trei rânduri de zimți din cărămidă, de format special, cu vârf. Aceeași profilatură a brâului în zimți de ferestrău este reluată la decorarea părții superioare a soclului. În dreptul pridvorului, brâul median nu mai continuă la același nivel, urcând deasupra arcadelor, în timp ce profilul soclului coboară.

Ferestrele, la fel cu cele ale Bisericii Mari Domnești, au ancadramente din piatră de formă dreptunghiulară, cu o tratare simplă, neornamentată.

Turla naosului, de proporții monumentale, având zece laturi străpunse de golurile tot atâtor ferestre înalte, subliniate de trei arce concentrice cu retrageri succesive către interior, se sprijină pe o bază cu secțiunea pătrată, decorată pe toate fețele cu o înșiruire de firide.

Ținând seama de urmele zidăriei păstrate sub acoperiș, în jurul calotei pronaosului, este probabil ca acest monument să fi avut inițial încă o turlă, destinată adăpostirii clopotelor, dispărută însă datorită vreunui cutremur, A fost înlocuită, la 1849, cu una din tablă, înlăturată și aceasta mai târziu.

O particularitate interesantă o constituie prezența celor doi contraforți, așezați la partea exterioară dinspre vest a absidelor laterale, în locul de intersecție al acestora cu zidurile de sud și nord. Aceștia prezintă o formă particulară, prin aceea că se alipesc oblic zidurilor bisericii, înălțându-se până la cornișă, la fel ca la bisericile Golești (1646) și Bălteni (1626).

ARHITECTURA INTERIOARĂ

Biserica prezintă un plan triconc, fiind compartimentată în pridvor, pronaos, naos cu abside semicirculare la interior și poligonale la exterior și absida altarului. Pridvorul, construit o dată cu biserica și având intrarea în ax, este mărginit de șase stâlpi octogonali din zidărie, asemănători ca formă cu cei ai Bisericii Mari Domnești. Spațiul este acoperit de o boltă similară celei a pronaosului, alcătuită dintr-o semicalotă sprijinită pe patru arce, dintre care cele longitudinale sunt foarte late.

Pronaosul, cruciform, ușor alungit, este acoperit cu o calotă pe pandantivi. Luminarea se face prin cele două ferestre practicate câte una în zidurile dintre sud și nord, și alte două mai mici, deschise de curând, la partea superioară, pe ambele laturi ale încăperii.

O particularitate deosebită în ceea ce privește alcătuirea planului o constituie faptul că spațiul dinspre vest al naosului, acoperit cu o boltă semicilindrică, este mult mai mare decât la alte monumente de același tip. Această spațiere s-a făcut prin retragerea către vest a zidului despărțitor dintre această încăpere și pronaos. În acest mod, naosul capătă un plus de monumentalitate, iar pe de altă parte se creează o mai bună consolidare a zidăriei în cele două zone suprasolicitate de împingerile arcului care susține spre vest turla naosului.

Altarul prezintă un traseu semicircular la interior și poligonal la exterior, cu ziduri mai groase în dreptul celor două nișe specifice cultului: proscomidia și diaconiconul. Aceste firide, relativ scunde, adâncite în zidurile laterale dinspre nord și sud sunt străpunse de golurile a două ferestre. Absida altarului este mai redusă ca lățime decât celelalte două abside laterale ale naosului, suprimându-se astfel cele două picioare de zidărie care susțin spre est turla naosului. O altă fereastră, așezată în ax, luminează altarul.

PICTURA

Pictura acoperă astăzi doar parțial interiorul bisericii. Din pisania de la 1849, păstrată deasupra intrării în pronaos, cunoaștem numele zugravilor care au pictat în acest an lăcașul, anume meșterii târgovișteni Avram, Sache și Sârbu. Există însă suficiente indicii potrivit cărora biserica ar fi avut o pictură mai veche, de la începutul secolului al XIX-lea. Anul 1820 apare însemnat atât în registrul inferior al tâmplei de zid, cât și pe patru icoane, lucrate de Nicolae și Bănică, „zugravi ot Săteni”. Probabil că ei sunt și autorii picturilor din naos, cu precădere aceea aflată pe timpanul vestic al zidului median al bisericii, înfățișând Adormirea Maicii Domnului, astăzi afumată, ștearsă și aproape de nedeslușit.

La exterior picturile, azi deteriorate, ocupă laturile de vest, sud și nord ale pridvorului, datând în mod cert din 1849.

În pridvor, patru icoane mari, zugrăvite pe fond albastru, flanchează intrarea – Iisus Hristos, Maica Domnului, Sf. Nicolae și icoana de hram cu Soborul Sfinților Apostoli. Deasupra intrării, într-o firidă înaltă este înfățișat Sf. Arhanghel Mihail.

În pronaos sunt doar câteva icoane, pictate pe zid, în registrul inferior, între care amintim pe acelea înfățișând pe Sf. Petru, pe Maica Domnului alături de Sf. Ioan Botezătorul și pe aceea a Sfinților Arhangheli.

În naos pictura acoperă îndeosebi spațiul absidelor laterale și cel al bolții. Fiecare absidă are pereții împărțiți în mai multe registre: cel inferior, cu chipuri de sfinți militari, cel median cu scene din viața și patimile Mântuitorului, apoi o friză alcătuită din medalioane cu sfinți, pe fond galben, și, în fine, pe boltă scene reprezentând Înălțarea, respectiv Învierea Domnului.

Iconostasul construit din zidărie și ornamentat cu stucaturi în motive florale, este împărțit în mai multe registre. Cel inferior este ornamentat simplu, cu vase de flori. Urmează, deasupra ușilor, registrul praznicelor împărătești, apoi cel al apostolilor. Partea superioară prezintă o procesiune de sfinți ierarhi cu filactere în mâini. Ușile împărătești și cele diaconești sunt subliniate de elegante deschideri în formă de arce în acoladă.

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro