bisericimedievaletargoviste.ro

Promovarea turistică a bisericilor medievale secolele XIV-XV din Târgoviște

Biserica Sf. Voievozi

Vedere generală dinspre sud-est.

Un alt monument targoviștean de importanță arhitecturală deosebită, aparțnând aceluiasi tip structural al triconcului, este biserica cu hramul Sf. Voievozi, situată chiar în centrul orașului. Datorită vicisitudinilor vremurilor – ca dealtfel și la alte multe construcții aflate în fosta capitală și reședință domnească de pe Ialomița -, la această biserică nu s-au păstrat informații scrise asupra anului ridicării sale sau a numelui ctitorilor. Pisania târzie, pictată în octombrie 1849 deasupra ușii de intrare în pronaos, consemnează că la acea dată nu se mai cunoșteau primii ctitori.

Cu toate acestea, pe baza menționării documentare a bisericii în anul 1615, ceea ce dovedește că exista cel târziu la începutul secolului al XVII-lea, consideram că momentul posibil al construirii sale poate fi plasat către sfârșitul secolului al XVI-lea, probabil în timpul domniei lui Petru Cercel, când, după cum rezultă din relatarea lui Franco Sivori, au fost ridicate la Târgoviște mai multe construcții. Dealtfel și tradiția locală atribuie construirea monumentului anilor de domnie ai lui Petru Cercel.

Renovată la 1823 de postelnicul Vasile Maican și vistiernicul Iancu Rădulescu, dar „ajungând la desăvârșită dărăpănare” și fără posibilități materiale de „a se preînoi”, în anul 1849 a fost reparată de Ioan Avram țarigrădeanul, care „i-au făcut o nouă învelitoare, au tencuit-o și au zugrăvit-o pe dinăuntru si p-afară … au ridicat din nou turla de dinainte … adăugând clopotul cel mare”.

Biserica a fost restaurată de Comisiunea Monumentelor Istorice în anul 1910. Cu acest prilej s-a refăcut acoperișul, demolându-i-se totodată turla de pe pridvor adăugată la 1949, s-au refăcut cornișele stricate de ploi, s-au reparat pereții fisurați în interior ș s-ai tencuit integral fațadele.

Considerată până în prezent de cercetători în mod eronat ca fiind construită către mijlocul secolului al XVII-lea, această biserică prezintă două caracteristici deosebite în compunerea planului:

  • Spatiul dinspre vest al naosului, acoperit cu o boltă semicilindrică longitudinală, este cu mult mai mare decât la alte edificii de acest tip, rezolvarea fiind obținută prin retragerea către pronaos a zidului despărțitor dintre cele două compartimente ale bisericii;
  • Existența a două masive de zidărie, cu secțiunea triunghiulară, partea exterioară dinspre vest a absidelor laterale, în locul de intersecție al acestora cu zidurile de sud și nord.

Apare astfel evidentăatenția meșterului constructor de a obține, în primul caz o încăpere mai spațioasă a naosului – care capătă prin această rezolvare o monumentalitate sporită -, iar în al doilea caz, asigurarea unei perfecte consolidări a zidăriei în cele două zone suprasolicitate de împingerile arcului transversal care susține spre vest turla naosului.

Aceste două elemente permit unele analogii cu arhitectura bisericilor din cuprinsul mănăstirilor Mihai Vodă din București și Jitianu de lângă Craiova, construită cam în aceeași perioadă. În structura naosului se remarcă reducerea lațimii absidei altarului, suprimându-se astfel cele două picioare de zidărie care susțin spre est turla naosului. Firidele, relativ scunde, adâncite în zidurile laterale dinspre vest sunt străpunse de golurile a două ferestre.

Pronaosul, cruciform, ușor alungit, este acoperit cu o calotă susținută de patru arce sprijinite pe cele patru picioare de zidărie dispuse la colțuri. Luminarea se face prin cele două ferestre practicate câte una în zidurile dintre sud și nord.

Pridvorul, construit o dată cu biserica și având intrarea în ax, este mărginit de șase stâlpi din zidărie cu secțiune octogonală, asemănători ca formă cu cei ai bisericii mari domnești din apropiere.

Bolta pridvorului, similară ca rezolvare cu cea a pronaosului, este alcătuită dintr-o semicalotă sprijinită pe patru arce, din care, cele longitudinale sunt foarte late.

În exterior, fațadele sunt împărțite în două registre inegale ca înălțime, de un brâu simplu, în zimți de fierăstrău.Registrul inferior este decorat de panouri dreptunghiulare separate prin lezene, iar cel superior , mai înalt are o decorație compusă din arcaturi gemene, alternand din loc în loc cu firide în plin cintru, toate subliniate de arhivolte și despărțite de asemenea prin lezene.

Construcția ste încheiată la partea superioară printr-o cornișă alcătuită din trei rânduri de zimți din cărămidă, de format special, cu vârf.

Aceeași profilatură a brâului în zimți de ferestrău este reluată la decorarea părții superioare a soclului.

În dreptul pridvorului, brâul median nu mai continuă la același nivel, urcând deasupra arcadelor, în timp ce profilul soclului coboară, făcând astfel evidentă intenția meșterului de a marca această parte a construcției, care prezenta în ansamblul arhitecturii monumentului o imagine plastică originală, întâlnită la acea vreme numai la biserica mare a Curții domnești din Târgoviște.

Ferestrele, la fel cu cele ale bisericii mari domnești, au ancadramente din piatră de formă dreptunghiulară, cu o tratare simplă, neornamentată.

Turla naosului, de proporții monumentale, având zece laturi străpunse de golurile tot atâtor ferestre înalte, subliniate de trei arce concentrice cu retrageri succesive către interior, se sprijină pe o bază cu secțiunea pătrată, decorată pe toate fețele cu un lanț de firide.

Ținând seama de urmele zidăriei păstrate sub acoperiș, în jurul calotei pronaosului, rezultă că acest monument avea inițial încă o turlă, destinată adăpostirii clopotelor, dispărută însă datorită vreunui cutremur. Deși pisania din anul 1849 precizează că pictura interioară și exterioară a fost executată de Avram, Sache și Pârvu în același an, atât dintr-o inscripție zugravităpe iconostasul de zid, cât și din însemnările aflate pe patru icoane realizate în 1820, iulie, 3, de Nicolae și Bănică, „zugravi ot Săteni”, care au lucrat și la biserica Sf. Gheorghge din Târgoviște în anul 1813, este de presupus că monumentul ar fi avut o decorație mai veche, de bună factură, care se păstrează și astăzi în naos, realizată, se pare, de acești doi pictori. Între această pictură a naosului și cea aflată în campul firidelor exterioare ale pridvorului, care în mod cert datează din 1849, se pot observa unele diferențe stilistice și de cromatică, ceea ce denotă că aparțin unor viziuni artistice distincte, realizate în două epoci diferite.

Din pictura naosului se evidențiază, prin desenul viguros, bine conturat, compozitia amplă care înfățișează scena „Răstignirii”, aflată pe timpanul vestic al zidului median al bisericii

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro